Nu mă mai întorc

Plecarea definitivă e deja semnată când încă întreabă dacă are voie, după ce a iertat minciuna și a hrănit un șarpe cu inima.

Întrebarea sună a permisiune. Fraza următoare spune că pleacă și nu se mai întoarce. Iertările s-au strâns una câte una, de-a lungul timpului, așa că ultima ușă nu e o izbucnire. A iubit curat. Ei i-a plăcut minciuna. Ea a spus că îl iubește și a plecat cu altcineva. Drumul înapoi era închis după minciună, înainte să mai întrebe de plecare. Ce cere el acum e doar forma politicoasă a unei decizii vechi.

Îi lasă stelele, tot ce a fost frumos, după ce l-a trecut prin toate stările. Când ea s-a vindecat, a uitat podul. Veninul stă unde el pusese suflete. Șarpele hrănit cu inima e grija lui, pusă unde ea pune venin. Trădarea nu intră pe fereastră. A fost hrănită.

Rugăciunea se mută odată cu puterea. Întâi cere ca ea să fie luată din inimă, ca și cum altcineva i-ar scoate piedica. Apoi cere să fie făcut el să se rupă de ea. Suspinul rămâne, pentru că a crezut-o mereu. Întoarcerea, nu.